Microclimatul adăpostului pentru prepelițe — căldură, aer proaspăt și curenți de aer

Prepelițele ouă cel mai bine între douăzeci și douăzeci și două de grade. Dacă temperatura coboară la șaisprezece grade, producția de ouă scade; sub zece grade, ouatul se oprește complet. La fel de important ca și căldura e aerul: aerul proaspăt trebuie să intre, umezeala și amoniacul trebuie să iasă — și toate acestea fără să apară curent. Prepelițele sunt foarte sensibile la curent și îl semnalează mai devreme decât ar putea orice aparat de măsură.

Temperatura

Aceste valori se referă la efectivul de ouătoare, nu la creșterea puilor — în primele săptămâni, puii au nevoie de mult mai multă căldură, și anume local, sub sursa de căldură din puierniță, nu în toată încăperea.

Important e ce concluzii trageți de aici. O zi rece, trecătoare, nu costă nimic; un adăpost în care sunt douăsprezece grade săptămâni la rând vă costă producția de ouă a iernii. Dacă nu aveți o încăpere încălzită, lucrați la izolație și la protecția împotriva vântului înainte să vă gândiți la încălzire: un adăpost uscat și fără curent își păstrează singur temperatura mai bine decât unul cu curent, în care încălzirea lucrează împotriva unei uși deschise.

Și a doua concluzie: la creșterea în spații răcoroase, pauza de ouat din timpul iernii e normală și nu e semn de boală. Ca să o evitați, aveți nevoie de căldură ȘI de lumină; doar una dintre ele nu ajunge.

Aerul proaspăt

Aerul proaspăt trebuie să intre continuu. Ca orientare, cel puțin un metru cub și jumătate pe oră în sezonul rece și cinci metri cubi pe oră în cel cald. Diferența nu e o contradicție, ci răspunsul la două sarcini diferite: iarna e vorba să eliminați umezeala și amoniacul fără să pierdeți și căldura; vara, să eliminați căldura.

Ce trebuie să ducă aerul cu el se formează chiar în adăpost: umezeala din respirație, umezeala din excremente, amoniacul din excrementele care se descompun. Toate trei se adună la nivelul podelei și în așternut și pe toate trei le elimină aerul uscat care se mișcă încet. Un adăpost în care vă înțeapă nasul când deschideți ușa nu are o problemă cu amoniacul — are o problemă cu ventilația.

Curentul de aer și primul semn de avertizare

Aici e cel mai util sfat practic din creșterea prepelițelor, și nu costă nimic:

Pierderea penelor de pe spate e primul semn de curent în adăpost.

Nu tusea, nu scăderea producției — spatele. Dacă vă uitați regulat la el, observați problema cât timp e încă doar o fantă. Zonele golașe de pe spate au, ce-i drept, și alte cauze — ciugulirea penelor, năpârlirea, un mascul prea zelos —, dar curentul e cauza pe care o puteți verifica cel mai repede: puțin fum sau o foaie de hârtie la înălțimea păsărilor vă arată într-un minut dacă trece aer pe acolo.

Locurile unde se formează curentul sunt aproape mereu aceleași: fanta de sub ușă, rostul de la tocul ferestrei, spațiul dintre perete și rândul de cuști, grila de aerisire deschisă chiar în spatele păsărilor. De obicei rezolvați problema cu o șipcă, o perdea din folie de plastic sau mutând rândul de cuști.

Densitatea și liniștea

Cât de înghesuite stau păsările face parte din microclimat: fiecare pasăre degajă căldură și umezeală, iar cu cât e mai strâmt, cu atât aerul trebuie să ducă mai mult. La creșterea în cuști, reperul e de circa 120–130 de centimetri pătrați de suprafață pe pasăre.

Ambele extreme au un preț. Înghesuiala duce la ciugulirea penelor — cea mai frecventă urmare a unei densități de populare prea mari. Nici prea mult spațiu nu e bine: păsările sunt mai neliniștite și mănâncă mai mult, fără să facă mai multe ouă. Așa că, dacă aveți spațiu, nu-l împărțiți generos la puține păsări; rămâneți în interval și folosiți restul pentru un al doilea compartiment.

Apa

Apa ține și ea de microclimat, chiar dacă rar e trecută la acest capitol. Prea puțină apă scade producția de ouă, iar dacă lipsa durează, ouatul se oprește. Vara păsările beau mult mai mult, iar o adăpătoare care ajungea în aprilie nu mai ajunge în iulie.

Verificați deci două lucruri: dacă există apă și dacă ajung toate păsările la ea. Într-un efectiv, câteva păsări controlează accesul; cele de rang inferior beau ultimele și prea puțin, dacă există un singur loc de adăpare. Mai multe puncte de adăpare costă mai puțin decât o scădere a producției.

Înălțimea cuștilor

Un aspect care influențează microclimatul, deși sună a echipament: când se sperie, prepelițele zboară drept în sus. Într-o cușcă înaltă prind viteză și se rănesc la cap. De aceea înălțimea cuștii rămâne sub douăzeci de centimetri, iar cincisprezece centimetri sunt considerați optimul — nu ca să economisiți spațiu, ci pentru ca zborul în sus să fie prea scurt ca pasărea să se rănească.

Asta explică și de ce liniștea în adăpost e o chestiune de sănătate: la această pasăre, fiecare sperietură poate însemna o lovitură. Anunțați-vă când intrați — aprindeți lumina, vorbiți și abia apoi deschideți ușa.

Cifrele și valorile de referință din acest articol se bazează pe literatura de specialitate despre creșterea prepelițelor — Ștele, Osmanian, Afanasiev, „Producția de ouă în avicultură”, capitolul despre tehnologia producției de ouă de prepeliță.