Amenajarea adăpostului pentru prepelițe — spațiu, așternut, baie de nisip, protecție

Pentru un adăpost de prepelițe vă trebuie puține lucruri, dar acestea trebuie făcute bine: suficientă suprafață pentru fiecare pasăre, o podea uscată cu așternut, o baie de nisip, ascunzători în care păsările să se poată retrage, mai multe locuri separate de hrănire și de adăpare și o închizătoare pe care să nu o poată deschide nici jderul. Înălțimea contează mai puțin, iar la prepelițe adăpostul se face chiar intenționat jos. Restul e confort pentru crescător, nu pentru păsări.

Spațiul pentru fiecare pasăre

Câtă suprafață îi trebuie unei păsări e prima întrebare și cea la care se răspunde cel mai des greșit. Crescătorii amatori socotesc de obicei circa 0,2–0,3 metri pătrați de suprafață utilă pe pasăre; în volieră se merge mult peste, iar în sistemele comerciale mult sub. Intervalul acesta vine din experiență, nu dintr-o reglementare.

Ce cere legea nu scrie aici. Dimensiunile minime, înregistrarea și cerințele de igienă diferă de la o țară la alta și de la o regiune la alta, iar ce contează sunt informațiile de la autoritatea sanitar-veterinară sau de la administrația locală competentă. Întrebați acolo înainte să construiți — o întrebare vă costă un telefon, o refacere vă costă un weekend.

Două precizări care în practică contează mai mult decât metrul pătrat în sine:

• Utilă înseamnă utilă. Suprafața de sub hrănitoare, de sub adăpătoare și de sub tava cu nisip nu se pune la socoteală. Dacă o includeți în calcul, păsările stau mai înghesuite decât credeți.
• Contează și componența grupului. Prea mulți masculi fac orice suprafață prea mică. Obișnuit e un mascul la trei până la cinci femele; cine nu face reproducție ține grupuri numai de femele, fără niciun mascul — adesea varianta cea mai liniștită.

Înălțimea: de ce e un avantaj ca adăpostul să fie jos

Când se sperie, prepelițele zboară aproape vertical în sus, fără să-și ia avânt și fără să-și controleze direcția. Într-un adăpost înalt prind viteză în zbor și se lovesc cu capul de tavan — rănile la cap sunt cel mai frecvent accident evitabil în creșterea prepelițelor.

De aici rezultă două soluții curate și, între ele, o zonă periculoasă:

1. Construiți jos. Atât de jos încât păsările să nu poată zbura deloc în sus; în practică, astfel de adăposturi au în jur de 30–50 de centimetri înălțime interioară. Pentru o pasăre de sol nu e o privațiune: prepelițele nu au nevoie de stinghii și nici de niveluri pe care să se cațere.
2. Construiți înalt și faceți tavanul moale. La adăposturile de un stat de om sau mai înalte, o plasă sau un tifon întins sub tavanul tare amortizează lovitura.
3. Între ele — cam de la înălțimea genunchiului până la cea a șoldului, cu tavan tare — e exact zona în care păsările prind avânt și se lovesc din plin.

Dacă construiți jos, trebuie să vă gândiți de la început și la dumneavoastră: un capac detașabil sau o clapă mare peste toată suprafața. Dacă în adăpost nu puteți ajunge decât cu mâna, printr-o ușiță mică, nu îl veți curăța, ci veți amâna mereu curățenia.

Podeaua și așternutul

Podelele din plasă de sârmă nu sunt potrivite pentru creșterea ca hobby. Le iau păsărilor tot ce ține de comportamentul lor — scurmatul, băile de nisip, ciugulitul prin așternut — și favorizează rănile la degete și la pernuțele plantare. Toată suprafața trebuie acoperită cu așternut.

De suprafața de dedesubt depinde mirosul. Lemnul brut se îmbibă și, după un sezon, miroase permanent; puneți o tavă, o folie de PVC sau o tablă și întindeți așternutul peste ea. Dacă adăpostul stă direct pe pământ, dedesubt e nevoie de o barieră împotriva săpatului.

Ca așternut s-au dovedit bune talașul de lemn cu puțin praf, așternutul din paie de cânepă sau de in și cojile de spelt, într-un strat destul de gros încât păsările să poată scurma. Fânul umed și mulciul de scoarță rețin apa și mucegăiesc. Regula de zi cu zi: mai bine uscat decât gros — un strat subțire și uscat e mai bun decât unul gros și umed.

Baia de nisip

Prepelițele își îngrijesc penajul cu praf uscat și fin. Praful absoarbe surplusul de grăsime de pe piele, care altfel ar lipi penele, și îi deranjează pur mecanic pe păduchii penelor și pe acarieni. De aceea, baia de nisip înseamnă îngrijirea penajului și prevenție în același timp, nu o distracție.

• Ce se pune în ea: nisip uscat și fin, de exemplu nisip pentru locurile de joacă sau nisip pentru păsări. Mulți crescători adaugă puțin pământ de grădină uscat sau cenușă rece din lemn netratat.
• Pământul de diatomee e recomandat des și are efect împotriva acarienilor, dar e un praf fin care încarcă plămânii atât ai păsărilor, cât și ai crescătorului. Folosiți-l cu măsură, nu într-o cutie închisă, și nu ridicați niciodată nori de praf cu el.
• Vasul: puțin adânc, cu margine joasă, dar destul de mare încât o pasăre să se poată întoarce complet în el și să se poată culca pe o parte.
• Țineți baia uscată. Nisipul ud nu e baie de nisip. Tava stă cel mai bine sub acoperiș și nu lângă adăpătoare.

Ascunzători și protecție vizuală

Prepelițele sunt păsări de sol, din zone cu multă vegetație în care se pot ascunde. O suprafață goală, luminată uniform, nu e pentru ele spațiu, ci expunere — grupul rămâne neliniștit și se înghesuie lângă pereți. Să amenajați spațiul cu ascunzători nu costă aproape nimic:

• Crengi sprijinite în picioare, smocuri de iarbă, mănunchiuri de fân, un arc din nuiele de salcie, o cutie culcată pe o parte, o scândură pusă de-a curmezișul peste două pietre.
• Mereu două ieșiri. O ascunzătoare cu o singură deschidere devine o fundătură în care o pasăre de rang inferior e încolțită și hărțuită.
• Un colț întunecat și liniștit devine locul preferat pentru ouat. Prepelițele nu își fac cuib, dar preferă să ouă într-un loc ferit — și atunci găsiți ouăle într-un singur loc, nu în douăsprezece.

Locurile de hrănire și de adăpare

Regula: mai multe locuri decât e nevoie, împrăștiate prin tot spațiul, niciodată toate în același colț. Unde totul e adunat într-un singur punct, apare un blocaj: locul îl ocupă păsările dominante — iar cele care au cea mai mare nevoie ajung ultimele.

• Cel puțin două locuri de hrănire separate, la grupurile mai mari mai multe. Ca regulă practică, cam o treime din grup ar trebui să poată mânca în același timp.
• Așezați-le la înălțimea spatelui păsărilor sau puțin mai sus. Așa economisiți furaj, pentru că păsările împrăștie mai puțin când scurmă, iar excrementele nu ajung în vas.
• La adăpători, ambele sisteme au părțile lor bune și rele: vasele deschise sunt simple de folosit, dar se murdăresc și udă așternutul. Adăpătorile cu nipluri sau cu cupe rămân curate, dar o defecțiune se observă abia când păsările sunt deja însetate. Dacă treceți de la un sistem la altul, oferiți-le o vreme pe amândouă.
• Pentru pui, umpleți fiecare adăpătoare deschisă cu bile de sticlă sau pietricele, ca să nu se înece.

Protecția împotriva prădătorilor

Pentru jder, șobolan, nevăstuică, vulpe, pisică și păsările de pradă, un adăpost de prepelițe e o masă întinsă. Cele mai multe pierderi au loc noaptea.

• Plasă de volieră, nu plasă hexagonală. Plasa hexagonală se poate îndoi și rupe. Plasa sudată în puncte e dotarea de bază, cu ochiuri destul de mici în partea de jos încât să nu treacă prin ele un șobolan sau o nevăstuică.
• Mai întâi grosimea sârmei, apoi mărimea ochiului. O plasă cu ochiuri mici, dar din sârmă subțire nu folosește la nimic dacă sârma cedează.
• Gândiți-vă și la ce vine de dedesubt. Vulpea și șobolanul sapă. Fie puneți plasă sub toată suprafața, fie o fâșie îndoită spre exterior în formă de L, fixată cu greutăți și îngropată.
• Închizători care cer două mișcări. Jderii deschid zăvoarele simple, glisante sau rotative. Carabinierele, zăvoarele rotative cu siguranță sau un zăvor asigurat cu splint rezistă. Ușile trebuie să se închidă fără fante.
• Un acoperiș etanș. Împotriva păsărilor de pradă și, în același timp, împotriva ploii.
• Controlul de seară e cea mai ieftină protecție: dați o tură în jurul adăpostului și puneți mâna pe fiecare închizătoare.

Curățenia: zilnic, săptămânal, rar

Încă două observații. Dezinfectantele acționează doar pe suprafețe curate și uscate — aplicate peste murdărie, sunt bani aruncați. Iar dacă găsiți în îmbinări firimituri gri sau roșiatice, păsările sunt neliniștite noaptea și au pielea capului palidă, discutați diagnosticul și tratamentul cu medicul veterinar, în loc să tratați la întâmplare.