Incubarea ouălor de prepeliță — ghid din ziua 1 până la ecloziune

Ouăle de prepeliță au nevoie de obicei de 16–18 zile, cel mai des de aproximativ 17. În practică, în perioada principală de incubație mențineți circa 37,5–37,8 °C la o umiditate relativă de 45–55% și întoarceți ouăle de mai multe ori pe zi; cu aproximativ două-trei zile înainte de data calculată a ecloziunii opriți întoarcerea, ridicați umiditatea la circa 65–75%, iar după aceea nu mai deschideți incubatorul. Restul articolului arată de ce contează aceste patru valori și în ce ordine le aplicați.

Intervalele provin din experiență și nu sunt o normă: fiecare incubator are particularitățile lui, iar instrucțiunile producătorului au prioritate.

Înainte să porniți incubatorul: ouăle

Multe se hotărăsc înainte ca primul ou să ajungă în incubator.

• Vârsta reproducătorilor. Femelele foarte tinere depun ouă mici, cu rezultate slabe la ecloziune; ouă bune pentru incubație obțineți de regulă abia la câteva săptămâni după începutul ouatului. La păsările bătrâne, procentul de ouă fecundate scade din nou.
• Vârsta oului. După aproximativ o săptămână de păstrare, rata de ecloziune scade vizibil. De aceea, dacă puneți mai des la incubat loturi mai mici, obțineți de obicei mai mult decât dacă strângeți multe ouă pentru un singur lot mare.
• Păstrarea. La răcoare și la umbră, mult sub temperatura camerei, dar nu în frigider. Țineți ouăle culcate sau cu capătul ascuțit în jos și înclinați-le ușor în fiecare zi, ca embrionul să nu se lipească. Înainte de a le pune la incubat, lăsați-le să ajungă la temperatura camerei, altfel pe coaja rece se formează condens.
• Sortarea. Nu puneți în lot ouă foarte mici, fisurate, cu coaja subțire, foarte deformate sau foarte murdare; un ou alterat poate plesni în incubatorul cald și poate contamina ouăle vecine.

Pregătirea incubatorului

Nu porniți incubatorul abia în ziua în care puneți ouăle, ci înainte: lăsați-l să funcționeze gol cel puțin o zi, cu apă în tăviță și deja la locul lui definitiv. Așa vedeți dacă temperatura rămâne stabilă sau se schimbă treptat în decurs de câteva ore.

• Un al doilea termometru. Ce arată afișajul încorporat nu este sigur până nu confirmă un instrument independent. Puneți termometrul la înălțimea ouălor, în mijlocul incubatorului, nu lângă perete. Dacă valorile diferă, luați-vă după instrumentul verificat și notați diferența, în loc să corectați reglajul pe ghicite. Dacă măsurați și într-un al doilea punct, descoperiți colțurile mai calde și pe cele mai reci.
• Locul. Fără lumina soarelui, fără curent, fără calorifer alături. Dacă temperatura din cameră variază, variază și cea din incubator.
• Curățenia. Curățați aparatul, tăvile și tăvițele de apă înainte de fiecare lot și lăsați-le să se usuce complet; păstrați libere orificiile de ventilație.

Căldură, umiditate, aer proaspăt

În perioada principală de incubație mențineți circa 37,5–37,8 °C, iar în faza de ecloziune o temperatură puțin mai scăzută. Umiditatea de 45–55% face ca oul să cedeze apă în mod controlat, iar camera de aer de la capătul bont să crească. Ouăle incubate la umiditate prea mare au în ziua ecloziunii prea puțin aer, cele incubate prea uscat pierd prea multă apă. Rezultatul îl vedeți la ovoscopie.

Întoarcerea ouălor

În perioada principală de incubație întoarceți ouăle de mai multe ori pe zi; de trei până la cinci ori este suficient, de preferință de un număr impar de ori. Întoarcerea împiedică lipirea embrionului de membrana cojii și distribuie uniform căldura în ou.

Numărul impar are un motiv simplu: cu un număr par, oul stă în fiecare noapte — cea mai lungă pauză a zilei — pe aceeași parte. Cu un număr impar, partea pe care stă noaptea se schimbă de la o zi la alta.

Cu două-trei zile înainte de ecloziune opriți întoarcerea: puiul se rotește în poziția de ecloziune, iar orice mișcare îl deranjează în acest timp.

Ovoscopia

Ovoscopia înseamnă să țineți oul, pe întuneric, în fața unei surse de lumină puternice și concentrate. La ouăle de prepeliță este mai anevoioasă decât la cele de găină, pentru că au coaja pătată. Lucrați repede, ca ouăle să nu se răcească.

• Cam în zilele 5–7: un ou fecundat arată o rețea fină de vase de sânge, ca o pânză de păianjen, cu un punct mai închis la culoare. Un ou limpede este nefecundat; un inel de sânge bine conturat sau o rețea de vase întreruptă arată un embrion mort.
• Cam în zilele 10–12: conținutul este în mare parte întunecat, adesea se vede mișcare, iar camera de aer se distinge clar.
• Înainte de transfer: scoateți ouăle care au rămas transparente; ele pot plesni în eclozionator.

Zi de zi

Transferul în eclozionator

În ziua transferului se schimbă trei lucruri deodată, iar cele trei merg împreună:

1. Ouăle trec în tăvi de ecloziune plate și stau acolo libere. Au nevoie de loc ca să se poată roti, dar nu trebuie să se rostogolească.
2. Întoarcerea se oprește. Opriți întoarcerea automată; nu vă mulțumiți să scoateți motorul din priză și să lăsați tava de întoarcere în aparat.
3. Umiditatea crește la circa 65–75%. Imediat ce puiul ciocnește coaja, membrana internă a oului se usucă în dreptul deschiderii; dacă umiditatea este prea mică, membrana se întărește ca o piele și se strânge în jurul puiului ca o folie, iar puiul nu se mai poate roti mai departe.

La un aparat combinat schimbarea este aceeași, doar că ouăle rămân în același aparat.

Ecloziunea

Cu aproximativ o zi înainte de ecloziune, puiul pătrunde cu dintele de ecloziune în camera de aer și începe să piuie. Apoi ciocnește coaja din interior și se rotește încet în ou până când se desprinde calota. Între prima gaură vizibilă și puiul ieșit complet trec adesea multe ore. Este normal.

În acest timp nu deschideți capacul. La fiecare deschidere, aerul cald și umed iese dintr-odată; umiditatea scade în câteva secunde și se reface greu. Exact atunci se usucă membranele ouălor ciocnite — și asta nu îl afectează doar pe puiul pe care voiați să-l vedeți, ci întreaga tavă. Așteptați până când majoritatea puilor au ieșit și s-au uscat, apoi scoateți-i pe toți deodată.

Primele ore după ecloziune

Puii abia ieșiți din ou rămân în eclozionator până li se usucă puful. Trăiesc din sacul vitelin absorbit și nu au nevoie nici de furaj, nici de apă. Apoi îi mutați într-o puierniță preîncălzită, niciodată într-una rece. Acolo au nevoie de:

• o sursă de căldură și un colț mai răcoros în care să se poată retrage; după locul în care se așază puii vă dați seama de temperatura potrivită mai bine decât după orice termometru
• o podea care nu alunecă, pentru ca picioarele să nu li se desfacă în lateral
• furaj fin pentru pui și apă puțin adâncă, într-o adăpătoare în care un pui de prepeliță nu se poate îneca
• liniște, lumină atenuată, fără curent

În prima zi uitați-vă de mai multe ori dacă beau toți și dacă nu stă vreunul ghemuit într-un colț. Dacă aveți mai multe loturi în paralel, e mai bine să notați în scris datele de punere la incubat, de transfer și de ecloziune decât să le țineți minte — pentru asta este făcută această aplicație.