Mascul sau femelă? Cum deosebiți sexele la prepelițe

La prepelițele de culoare sălbatică, cele mai răspândite, recunoașteți sexul după penaj: femelele au pete închise la culoare pe pieptul deschis, masculii un piept uniform brun-ruginiu, fără acest desen. Vă puteți baza pe acest semn abia după ce penajul juvenil a fost înlocuit de primul penaj adevărat — în practică de pe la patru-șase săptămâni de viață. La varietățile unicolore penajul nu vă ajută deloc; acolo decid cântecul masculului și, în mâini exersate, examinarea cloacei.

De la ce vârstă se pot deosebi

Puii abia ieșiți din ou nu pot fi deosebiți cu ochiul liber. Ce pare o diferență în primele zile de viață este întâmplare: puii din aceeași ecloziune diferă ca mărime, ca grad de creștere a penelor și ca vioiciune. Niciuna dintre aceste trăsături nu spune nimic despre sex.

Puteți aprecia sexul abia când păsările își schimbă penele. La multe dintre ele primele semne apar din a treia săptămână; de regulă puteți evalua sigur un efectiv între săptămâna a patra și a șasea. Până atunci sortarea oricum rareori merită: cât timp păsările cresc împreună și nu sunt încă mature sexual, grupul mixt nu face niciun rău.

Dacă aveți neapărat nevoie de certitudine mai devreme, de exemplu pentru că grupurile de reproducție au fost comandate dinainte sau pentru că nu aveți loc pentru două compartimente separate, nu aveți altă cale decât un test genetic sau o verificare ulterioară. Aici ghicitul nu ajută pe nimeni.

Penajul — și unde nu vă ajută

La prepelițele de culoare sălbatică, varietatea cea mai răspândită, pieptul este zona decisivă. Femela are pe un fond deschis, adesea crem, pete sau dungi închise la culoare, bine delimitate. Masculul are pieptul uniform brun-ruginiu până la culoarea scorțișoarei, cu cel mult câteva tije de pene deschise la culoare, răzlețe, dar fără model pătat. Mulți masculi au în plus un desen mai pronunțat pe gât și pe obraji, care se închide la culoare de la o săptămână la alta.

Uitați-vă la pasăre la lumina zilei și țineți-o liniștit în palmă, în loc să o judecați în cușcă de la doi metri distanță. Un piept înfoiat, văzut în semiîntuneric, duce la concluzii greșite.

La alte varietăți de culoare principiul este același, dar mai puțin clar: acolo unde culoarea de fond este în general mai deschisă sau mai închisă, contrastul dintre pete și fond scade, iar aprecierea devine o chestiune de experiență. La păsările unicolore nu aveți nicio șansă. La prepelițele complet albe lipsește orice pigment pentru un desen; la cele uniform închise la culoare, desenul se pierde în culoarea de fond. Nici la penajul bălțat, la care pieptul este în întregime sau parțial alb, privirea nu ajută — acolo pur și simplu nu rămâne nicio suprafață pe care să se vadă petele.

De aceea, fraza cea mai importantă din această secțiune este: penajul nu este un semn general, ci un semn al anumitor varietăți de culoare. Dacă țineți un efectiv amestecat, pentru o parte din păsări veți avea mereu nevoie de o a doua metodă.

Cântecul masculului

Cel mai sigur semn dintre toate este cântecul, care funcționează la orice varietate de culoare. Este puternic, aspru, din mai multe silabe; masculul îl repetă de obicei în serii scurte și adesea cântă stând pe loc, cu gâtul întins. Odată ce ați auzit acest cântec, nu îl mai confundați. Femelele nu sunt deloc mute, dar rămân la sunete încete și blânde: triluri, fluierături scurte, un țăcănit rapid când sunt agitate.

Dezavantajul acestei metode este momentul. Masculii încep să cânte abia odată cu maturitatea sexuală, în practică de pe la cinci-opt săptămâni. Și nu vă puteți baza pe cântec ca să numărați: un mascul dominant cântă mult, cei de rang inferior din același grup pot tăcea zile întregi. Așadar, din numărul de păsări care cântă nu puteți deduce numărul de masculi — dar dintr-o singură pasăre care cântă puteți deduce sigur că acolo este cel puțin un mascul.

Examinarea cloacei — o metodă pentru mâini exersate

Masculii maturi sexual au în zona cloacei o glandă care produce o secreție albicioasă, spumoasă. La o apăsare atentă pe marginea cloacei, această spumă iese afară. La femele nu se întâmplă asta. Astfel, examinarea este singurul semn care funcționează independent de varietatea de culoare și de cât de dispus este masculul să cânte.

Este totodată metoda la care pot apărea cele mai multe greșeli. Prepelițele sunt păsări mici, cu oase subțiri și un abdomen sensibil; apăsarea pe corp, prinderea în grabă sau o pasăre care se zbate și scapă din mână duc la răniri. Dacă folosiți examinarea, procedați așa:

• Numai la păsări mature sexual. Înainte, glanda nu este dezvoltată, iar un rezultat negativ nu înseamnă nimic.
• Țineți pasărea ferm, dar fără să apăsați pe piept și pe burtă, cu picioarele prinse între degete, deasupra unei suprafețe moi.
• Pipăiți ușor numai zona din jurul cloacei. Dacă trebuie să apăsați, faceți ceva greșit.
• Câteva secunde, apoi puneți pasărea înapoi. Dacă se agită, opriți-vă și repetați mai târziu.
• Rugați pe cineva care stăpânește tehnica să v-o arate o dată, în loc să exersați fără îndrumare pe propriile păsări.

Lipsa spumei este, de altfel, o dovadă mai slabă decât prezența ei: poate indica o femelă, dar și o pasăre care nu este încă suficient de dezvoltată sau care tocmai a eliminat secreția. Dacă observați în această zonă ceva neobișnuit, de exemplu umflături, pene lipite sau sânge, nu mai este o problemă de sexare, ci una pentru medicul veterinar.

Comportamentul în grup

Dacă vă uitați zilnic, recunoașteți adesea masculii înainte să îi luați în mână. Masculii se înfruntă, se fugăresc, sar în sus și își rezolvă conflictele în încăierări scurte și violente, de obicei în zona capului și a gâtului. La călcat țin femela de ceafă — urmarea tipică sunt locurile golașe pe ceafa și pe spatele unor femele, iar această urmă o vedeți chiar dacă nu ați observat niciodată împerecherea.

Comportamentul este însă un indiciu, nu o dovadă. Și femelele își impun rangul, iar într-un grup numai de femele câte o pasăre preia uneori comportamente atribuite masculului. Luați comportamentul drept motiv să priviți mai atent, nu drept rezultat.

Ce faceți cu rezultatul

Scopul întregului efort este formarea grupurilor. Pentru reproducție puneți un mascul cu mai multe femele; în practică funcționează bine circa trei-cinci femele la un mascul. Cu mai puține femele, fiecare femelă este călcată prea des și rămâne cu ceafa golașă; cu mult mai multe femele, o parte din ouă rămân nefecundate, lucru pe care îl observați la ovoscopie, în timpul incubației.

Cel mai bine lăsați grupurile așa cum sunt. Fiecare mutare reface ierarhia, iar săptămânile care urmează costă liniște și ouă.

Masculii în plus sunt adevărata problemă a fiecărei ecloziuni, pentru că ies aproximativ tot atâția masculi câte femele. Dacă mai mulți masculi maturi sexual văd aceleași femele, se bat, iar luptele acestea nu se opresc de la sine: se termină cu răni la cap, cu păsări ținute departe de furaj și cu femele agitate, care ouă mai prost. Dacă vreți să păstrați masculii în plus, țineți-i separat, astfel încât să nu vadă femelele — și nici așa nu merge întotdeauna. Alternativele sunt să îi dați altor crescători sau să îi valorificați; regulile de înregistrare, transport și vânzare diferă de la o țară la alta și de la o regiune la alta, iar informațiile oficiale le primiți de la autoritatea sanitar-veterinară competentă.

Dacă vă înregistrați oricum păsările individual, treceți sexul la prima constatare sigură, nu mai devreme — corectarea ulterioară nu mai ajută la nimic dacă ați format deja grupul de reproducție pe baza primei înregistrări.