Cât trăiesc prepelițele? În practică 18–20 de luni — și cât timp ouă?

Prepelițele ținute pentru ouă trăiesc în practică 18–20 de luni; literatura pentru crescători indică doi până la patru ani, iar asta e valabil pentru păsările pe care nu le ține nimeni pentru producție. Durata economică a ouatului este și mai scurtă: vârful cade în prima perioadă de ouat, iar în multe efective păsările se înlocuiesc după aproximativ un an de ouat, pentru că după aceea producția scade treptat. O femelă care nu mai ouă trăiește deci adesea încă o jumătate de an și mai mult — întrebarea este dacă doriți s-o păstrați.

Durata de viață și durata ouatului sunt două cifre diferite

Durata de viață este timpul cât trăiește o pasăre dacă nu intervine nimeni. Într-un efectiv de ouătoare care își ține femelele două perioade de ouat, aceasta înseamnă, din experiența noastră, 18–20 de luni — nu pentru că atunci sunt sacrificate, ci pentru că păsările mor de la sine în jurul acestei vârste. Literatura pentru crescători indică doi până la patru ani pentru păsările ținute în liniște, iar unele relatări izolate chiar cinci ani și mai mult; acestea sunt excepții din efective fără nicio presiune pe producție. Intervalul este atât de larg pentru că depinde de linie, de condițiile de creștere și de lumină — și pentru că aproape nimeni nu își ține prepelițele atât de mult.

Durata ouatului este timpul în care o femelă face destule ouă cât să-și merite furajul. Începe între a șasea și a zecea săptămână de viață, ajunge la producția deplină după două până la patru săptămâni — cam patru până la șase ouă pe săptămână — și o menține pe parcursul primei jumătăți până la trei sferturi de an din perioada de ouat. După aceea nu urmează o prăbușire, ci o scădere care se întinde pe săptămâni: mai puține ouă, coji mai subțiri, mai multe ouă sparte. În multe efective, păsările se înlocuiesc după aproximativ un an de ouat.

Ce influențează longevitatea

Lumina tot anul. Dacă țineți efectivul tot anul la 14–16 ore de lumină, aveți ouă tot anul — și uzați femelele mai repede. Fără pauză de iarnă, organismului îi lipsește timpul pentru năpârlire și refacere. Dacă doriți să vă țineți prepelițele mai mulți ani, de obicei vă iese mai bine cu o iarnă liniștită decât cu un sezon tras fără pauză.

Selecția pentru producție. Liniile de ouat selecționate pentru în jur de 300 de ouă pe an sunt făcute pentru o perioadă de ouat scurtă și intensă, nu pentru o viață lungă. Liniile mai grele, mai puțin selecționate pentru producție, ouă mai puțin și îmbătrânesc mai încet.

Condițiile de creștere. Înghesuiala, curenții de aer, umezeala și paraziții scurtează viața cu mult înainte să ducă la pierderi de păsări. Un adăpost prea înalt, cu tavan tare, duce la răni la cap, iar un jder, la sfârșitul întregului grup. Cele mai multe prepelițe ținute ca hobby nu mor de bătrânețe, ci din cauza unui eveniment care putea fi evitat.

Masculii și ierarhia. Femelele dintr-un grup cu prea puține femele pe mascul sau cu mai mulți masculi sunt călcate prea des; gâturile jumulite sunt semnul vizibil, stresul permanent este cel invizibil.

Ouatul însuși. O femelă care face 200–300 de ouă pe an pierde cu fiecare ou calciu și proteine. Un furaj pentru ouătoare cu suficient calciu și o sursă de calciu la discreție o țin sănătoasă mai mult timp decât orice supliment.

Cum recunoașteți păsările bătrâne

Vârsta nu i se citește prepeliței pe față — unul dintre motivele pentru care, la cumpărare, e bine să întrebați de data ecloziunii. În propriul efectiv, vârsta se vede așa:

• Ouăle. Mai puține, dar mai mari, cu coaja mai subțire și mai multe ouă sparte. Acesta este semnul cel mai timpuriu și cel mai sigur.
• Penajul. Devine mai mat, desenul mai șters; năpârlirea durează mai mult și e mai puternică.
• Mișcarea. Păsările bătrâne stau mai mult jos, vin mai încet la furaj și zboară mai rar în sus când se sperie.
• Picioarele. Solzi mai aspri pe picioare, gheare mai lungi.
• Greutatea. Adesea crește, pentru că se duce mai puțin în ouă.

Niciunul dintre aceste semne nu dovedește singur vârsta. Penaj mat au și păsările cu acarieni, iar puține ouă face și un efectiv în noiembrie. O pasăre care dintr-odată arată altfel decât ieri nu e bătrână, ci bolnavă — cu ea mergeți la medicul veterinar. Bătrânețea vine treptat, de-a lungul lunilor.

Ce faceți cu o femelă care nu mai ouă

Nu e o întrebare tehnică, ci o decizie; ambele răspunsuri sunt în regulă.

O păstrați. O femelă bătrână mănâncă aproximativ 20–30 de grame pe zi și are nevoie de spațiu, de apă și de o privire dimineața — nimic mai mult. Păsările mai în vârstă sunt de obicei mai liniștite, țin grupul unit și adesea mai fac câteva ouă primăvara. Nu mai au nevoie de un furaj pentru ouătoare bogat în calciu; ajunge un furaj complet cu un conținut de proteine spre limita de jos.

O sacrificați. În efectivele în care ouăle trebuie să acopere cheltuielile, păsările se reînnoiesc după prima perioadă de ouat, iar femelele bătrâne ajung în bucătărie. Acesta este drumul obișnuit în creșterea prepelițelor. Păsările mai în vârstă au carnea mai tare și sunt mai potrivite pentru gătit înăbușit decât pentru fript. Ce se cere în privința competenței, a notificării și a eliminării resturilor diferă de la o țară la alta și de la o regiune la alta; informațiile vi le dă autoritatea sanitar-veterinară.

Ce nu e în regulă: să amânați decizia până când pasărea o ia în locul dumneavoastră. O femelă care slăbește vizibil sau pe care grupul o împinge de colo-colo are nevoie fie de un loc al ei, fie de un sfârșit pe care îl hotărâți dumneavoastră.

Când merită înlocuirea e o chestiune de socoteală: consumul de furaj, ouăle pe săptămână, ouăle sparte și efortul de a crește tineretul până la vârsta ouatului. Un grup care în al doilea an mai face trei ouă pe femelă pe săptămână poate fi suficient pentru o gospodărie; pentru cineva care vinde ouă, e o pierdere.

Evidența vârstei grupului

Toate aceste decizii presupun că știți ce vârstă au păsările dumneavoastră. După două serii de pui crescuți și o cumpărare, într-un efectiv sunt păsări din patru ecloziuni, iar fără notițe nimeni nu-și mai amintește care din care provine.

Sunt de ajuns trei însemnări: data ecloziunii sau a cumpărării pentru fiecare pasăre sau pentru fiecare grup, data primului ou al grupului și ouăle pe săptămână. Dacă nu marcați păsările individual, țineți-le pe grupuri — atunci grupurile rămân separate după vârstă. Inelele colorate la picior, câte o culoare pentru fiecare ecloziune, sunt în efectivele mici cel mai simplu mijloc de a citi vârsta direct pe pasăre.

Cu aceste cifre veți vedea după doi ani până la ce vârstă trăiesc păsările în condițiile dumneavoastră — o cifră care diferă de la un adăpost la altul. Pentru asta sunt gândiți indicatorii și fișele păsărilor din aplicație.