Cumpărarea prepelițelor — la ce să fiți atenți la crescător

Cumpărați de la crescători care vă lasă să vedeți efectivul cu propriii ochi și începeți cu mai puține păsări decât ați vrea de fapt. Pentru cei mai mulți începători, tineretul cu puțin înainte de începutul ouatului este calea cea mai liniștită: vedeți ce primiți și nu aveți nevoie nici de incubator, nici de puierniță. Dacă dați de un vânzător care răspunde de bunăvoie și vă pune, la rândul lui, întrebări, ați găsit deja ce contează cel mai mult.

Ouă pentru incubație, pui sau păsări adulte

Toate drumurile duc la un grup de prepelițe, dar fiecare cere altceva — echipament, timp și disponibilitatea de a face față pierderilor și masculilor.

Ouăle pentru incubație și puii vin cu un adevăr incomod: aproximativ jumătate dintre păsări sunt masculi, iar mai mult de un mascul la trei până la cinci femele nu puteți ține fără ca grupul să sufere. Dacă nu sunteți pregătiți să hotărâți dinainte unde vor ajunge masculii în plus, cumpărați direct femele.

Cum recunoașteți un efectiv bine ținut

Mergeți la fața locului. O vizită de o jumătate de oră spune mai mult decât orice anunț.

• Mirosul. Lăsați-vă pe vine; la înălțimea păsărilor simțiți ce nu se observă în picioare. Un miros înțepător de amoniac este semnul cel mai grăitor dintre toate — înseamnă umezeală, supraaglomerare sau curățenie prea rară.
• Uscăciunea. Așternut care curge printre degete în loc să se lipească. Petele umede de sub adăpătoare și din locurile unde dorm păsările sunt începutul aproape oricărei probleme.
• Spațiul și amenajarea. Ascunzători, o baie de nisip uscată, mai multe locuri de hrănire și de adăpare răspândite prin spațiu, nu totul într-un colț.
• Păsările însele. Penaj neted și curat, ochi limpezi și larg deschiși, respirație fără zgomot. Grupul trebuie să reacționeze când vă vede — să vină spre dumneavoastră sau să fugă, dar nu să stea nepăsător.
• Blândețea. Păsările cu care se lucrează zilnic sunt atente, dar nu intră în panică. Un grup care zboară în sus tot deodată a fost rar luat în mână.
• Disponibilitatea de a da informații. Cel mai bun test este o întrebare la care nu există un răspuns frumos: câte păsări ați pierdut în ultimul an. Cine răspunde calm și concret se ocupă cu adevărat de efectivul său. Cine se eschivează sau spune „niciuna” nu se ocupă.
• Vârsta păsărilor. Un crescător o cunoaște, la fel și vârsta reproducătorilor. Dacă nimeni nu vă poate spune data ecloziunii, evidențele sunt în aceeași stare ca adăpostul.

Întrebări de pus înainte de cumpărare

1. Ce vârstă au exact păsările și din ce ecloziune provin.
2. Ce mănâncă în prezent, ce marcă, ce granulație. Aveți nevoie de o mică rezervă din acest furaj pentru trecerea treptată la al dumneavoastră.
3. Sunt frați între ei. Ca să construiți o linie de reproducție aveți nevoie de două linii neînrudite, altfel în doi ani ajungeți într-un impas.
4. Provin toate păsările din efectivul propriu al vânzătorului și când a intrat ultima dată în el o pasăre din afară.
5. Au existat boli, pierderi sau tratamente în ultimele luni.
6. Cum sunt ținute păsările — pe pardoseală cu așternut sau pe plasă, înăuntru sau afară.
7. La femele: ouă deja și de când.
8. Ce trebuie făcut în privința actelor, a identificării și a înregistrării. Cerințele privind vânzarea, înregistrarea și igiena diferă de la o țară la alta și de la o regiune la alta; contează ce vă spune autoritatea sanitar-veterinară sau administrația locală. Lămuriți asta înainte de cumpărare, nu după.

Cu câte păsări să începeți

Pentru un prim efectiv s-au dovedit bune grupurile mici — mulți crescători amatori încep cu aproximativ cinci până la zece păsări. Prepelițele trăiesc în grup; sub patru păsări devin neliniștite, iar o pasăre singură nu intră în discuție.

Despre proporție: dacă doriți ouă doar pentru bucătărie, țineți un grup numai de femele. Este varianta cea mai liniștită: femelele ouă la fel și fără mascul, nu există păsări hărțuite și nici gălăgie dis-de-dimineață. Dacă doriți să obțineți pui, adăugați un mascul la trei până la cinci femele — mai puține femele pe mascul înseamnă spinări jumulite și neliniște. Doi masculi într-un grup mic aproape niciodată nu se înțeleg.

Dacă puteți, luați toate păsările de la aceeași sursă și de aceeași vârstă. Un grup alcătuit din două efective aduce două istorii de boală și o ierarhie care încă trebuie stabilită prin lupte.

Transportul

Transportul este cea mai grea oră din viața unei păsări cumpărate. Faceți-l scurt și fără evenimente.

• Recipientul: o cutie de transport solidă și întunecoasă sau un carton cu multe găuri mici de aerisire, destul de scund ca păsările să nu poată zbura în sus. Pe fund se pune așternut, ca să nu alunece.
• Separați păsările dacă printre ele sunt masculi sau dacă provin din grupuri diferite. În spațiu strâmt se ciupesc. Nu umpleți cutia prea tare, dar nici nu lăsați prea mult loc: păsările nu trebuie să fie aruncate dintr-o parte în alta a cutiei.
• Căldura e mai periculoasă decât frigul. O mașină în soare devine o capcană în câteva minute. Mergeți pe răcoarea dimineții sau seara, puneți cutia jos, în fața scaunului, și nu lăsați niciodată mașina parcată în soare. Pe ger e invers: drum scurt și fără curent de aer.
• Apa nu are ce căuta în cutie — se varsă și udă păsările. La drumuri mai lungi, o felie de castravete este soluția cea mai simplă.
• Mergeți direct acasă, fără să mai treceți și pe altundeva.

Primele zile acasă

Puneți păsările în adăpost și lăsați-le în pace. Mai întâi apa, apoi furajul cu care le-a obișnuit vânzătorul și pe care îl înlocuiți treptat cu al dumneavoastră, în decurs de una-două săptămâni. O schimbare bruscă a furajului, peste transport și mediul nou, este o povară în plus.

În primele zile renunțați la vizite și la orice manevrare fără motiv. Așteptați-vă ca femelele să nu ouă timp de una-două săptămâni — e normal și nu e semnul unei cumpărături proaste.

Dacă aveți deja prepelițe, țineți-le pe cele noi separat la început: spațiu propriu, echipament propriu, îngrijite mereu ultimele, timp de două-trei săptămâni. După aceea e cel mai bine să mutați ambele grupuri în același timp într-un spațiu proaspăt amenajat, ca niciunul să nu-și apere un teritoriu.

De ce chilipirurile din anunțuri de obicei nu sunt chilipiruri

Nu e nimic rău în anunțurile de mică publicitate — mulți crescători buni își fac reclamă acolo. Problema e chilipirul. Ofertele izbitor de ieftine țin rar de generozitate; de obicei înseamnă unul din trei lucruri: un efectiv e lichidat pentru că are probleme; femelele au trecut de cea mai bună perioadă de ouat; sau sunt masculi în plus vânduți drept „prepelițe”.

Trei lucruri fac diferența dintre un anunț și o cumpărătură:

• Ridicarea de la vânzător, nu predarea într-o parcare. Cine nu vrea să vă arate efectivul are un motiv.
• Un vânzător care pune întrebări. Cui nu-i pasă unde ajung păsările lui nu i-a păsat nici cum au fost ținute.
• Un vânzător pe care îl găsiți și după aceea. Un crescător pe care îl puteți suna peste patru săptămâni cu o întrebare valorează mai mult decât diferența de preț.

Economia de la cumpărare e mică față de cât vă costă o pasăre bolnavă adusă din afară — în timp, în păsări și în bucurie.