Reproducerea prepelițelor — alegerea reproducătorilor și liniile separate

Reproducția înseamnă selecție, nu doar înmulțire. Dacă din fiecare ecloziune păstrați pur și simplu păsările care au rămas, peste câțiva ani aveți un efectiv care ouă mai prost decât cel cu care ați început — nu pentru că ar fi mers ceva prost, ci pentru că nu a hotărât nimeni nimic. În esență, reproducția are trei pași: stabiliți după ce selectați, păstrați consecvent doar păsările care corespund acestui scop și notați de unde provine fiecare lot.

Tot restul articolului arată cum puneți în practică aceste trei fraze.

După ce selectați — în această ordine

Ordinea contează mai mult decât lista. Trăsăturile de mai jos le luați în calcul abia după ce cele de deasupra sunt în regulă.

1. Sănătatea și vitalitatea. Punctul de plecare este o pasăre care nu a avut niciodată probleme, a trecut bine prin perioada de creștere, are penajul curat și ochii limpezi și mănâncă normal. Păsările care se îmbolnăvesc în mod repetat nu au ce căuta în grupul de reproducție, oricât v-ar plăcea în rest. Dacă în efectiv circulă o boală, aceasta este o problemă pentru medicul veterinar, nu pentru selecție.
2. Producția de ouă. Nu cea dintr-o singură zi, ci evoluția pe parcursul mai multor săptămâni: un început de ouat timpuriu și uniform, puține pauze, nicio scădere timpurie. Când păsările stau în grup, producția rareori poate fi atribuită unei singure păsări — atunci selectați pur și simplu grupul și păstrați urmașii grupului mai bun.
3. Mărimea oului și coaja. Ouă uniforme, cu coaja tare. Ouăle foarte mari nu sunt un scop în sine; la ele apar mai des coji mai subțiri, mai multe ouă sparte și mai multe probleme la ouat.
4. Greutatea și conformația. Trăsătura principală la liniile pentru carne, una secundară la liniile pentru ouă. Femelele foarte grele ouă adesea mai puțin.
5. Calmul și docilitatea. Păsările care nu sar în sus imediat ce intrați se lovesc mai rar de capac, ouă mai constant și vă ușurează munca zilnică. Trăsătura este subestimată și este influențată ereditar.

Vârsta reproducătorilor și când obțineți ouă pentru incubație

O pasăre ajunge la maturitate sexuală cu mult înainte să fie un reproducător bun. Primele ouă ale unei femele tinere sunt mici, neregulate și eclozează prost; în practică, ouă bune pentru incubație obțineți abia la câteva săptămâni după începutul ouatului, când mărimea și ritmul s-au stabilizat.

La celălalt capăt stă fertilitatea. La masculii mai în vârstă ea scade, și odată cu ea rata de ecloziune, în timp ce femela continuă să ouă destul de bine. De aceea, în practică, ouăle bune pentru incubație le obțineți aproximativ între luna a treia sau a patra de viață și sfârșitul primei perioade de ouat, cu cele mai bune rezultate în primele luni de după. Dacă incubați mai mult timp ouă de la aceiași reproducători, notați ratele de ecloziune — din ele observați scăderea înainte să o bănuiți.

Formarea grupului de reproducție

Un grup de reproducție nu înseamnă doar păsări care stau împreună: îl formați cu un scop și apoi îl lăsați în pace.

• Un singur mascul pe grup. Doi masculi într-un spațiu mic înseamnă bătăi, pierderi de pene și agitație, iar despre urmași nu mai puteți ști de la care mascul provin.
• Raportul. Într-un grup de reproducție raportul este mai strâns decât într-un efectiv obișnuit de ouătoare: acolo sunt uzuale trei până la cinci femele la un mascul, în grupul de reproducție mai degrabă două până la patru. Motivul este scopul — în efectivul de ouătoare contează numărul de ouă, în grupul de reproducție contează ca ele să fie fecundate. Prea puține femele înseamnă păsări suprasolicitate, cu ceafa și spatele golașe; prea multe înseamnă ouă nefecundate. Ambele se văd: prima pe penaj, a doua la ovoscopie.
• Timpul până la colectare. După formarea grupului trec câteva zile până când ouăle sunt fecundate în mod sigur. Strângeți ouă pentru incubație abia după aceea, altfel aruncați jumătate din primul lot.
• Liniștea. Fiecare mutare costă producție de ouă și fertilitate. Formați grupul de reproducție o singură dată și apoi nu îl mai reorganizați.

Înrudirea și ce face consangvinizarea

Consangvinizarea nu înseamnă altceva decât că părinții sunt rude apropiate — cu cât mai apropiate, cu atât efectul este mai puternic. Efectul nu este nici întâmplare, nici ghinion, ci aritmetică: la fiecare împerechere între rude crește proporția de gene pe care o pasăre le poartă în dublu exemplar. Asta este valabil pentru genele dorite la fel ca pentru cele nedorite — doar că se observă numai cele nedorite.

În efectivele mici, înrudirea apare repede: dacă creșteți două-trei generații dintr-un singur grup cumpărat, la un moment dat ajungeți să împerecheați frați între ei fără să observați. Ce se întâmplă apoi, pas cu pas, arată mereu la fel și se numește „depresie de consangvinizare”: fertilitate mai slabă, rate de ecloziune în scădere, mai mulți pui care mor târziu în incubație, tineret mai mic și mai puțin rezistent, dezvoltare mai lentă. Rareori vine ca o prăbușire, de obicei ca un declin ușor de-a lungul mai multor generații — și tocmai de aceea crescătorii o pun atât de des pe seama altor cauze.

O singură împerechere frate–soră nu este o catastrofă; programele de ameliorare o folosesc intenționat, ca să scoată la iveală anumite trăsături. Continuată necontrolat ani la rând, este cea mai frecventă cauză pentru care un efectiv „pur și simplu nu mai merge”.

Linii separate și păsări aduse din afară

Cea mai simplă soluție nu este calculul, ci organizarea.

• Țineți două sau trei linii separate. Fiecare linie o reproduceți separat, iar pentru generația următoare încrucișați liniile între ele. Așa păstrați diversitatea, fără să trebuiască să calculați grade de înrudire. Condiția este ca liniile să rămână cu adevărat separate — în compartimente separate și cu ouăle pentru incubație etichetate separat.
• Împrospătați regulat sângele cu păsări din afară. Un mascul nou dintr-un alt efectiv, la câteva generații o dată, este de obicei suficient. Cumpărați de la crescător, nu din piață, întrebați de origine și de vârstă și țineți păsările noi separat și sub observație înainte să le introduceți în efectiv.
• Schimbați în loc să cumpărați. Între crescătorii din zonă, schimbul unui mascul merge adesea mai bine și costă mai puțin decât orice cumpărătură.

Evidența

Fără o notă despre origine pentru fiecare lot, după două generații lucrați pe ghicite. Veți vedea că rata de ecloziune scade, dar nu veți mai putea spune din ce grup provin păsările cu rezultate slabe — și astfel orice selecție își pierde sensul.

Nu e nevoie de mult. Pentru fiecare lot ajung: data, grupul de reproducție sau linia, numărul de ouă puse la incubat, numărul de pui ieșiți din ou, pierderile din primele două săptămâni și o notă despre cumpărare, dacă a fost implicată o pasăre din afară. La acestea se adaugă, pentru fiecare grup, numărul de ouă pe săptămână. Folosiți notații atât de simple încât să le înțelegeți și peste un an și etichetați ouăle înseși, nu doar tava în care stau.

Dacă notați originea și cifrele fiecărui lot chiar când puneți ouăle la incubat, după două generații aveți o bază, nu doar amintiri — pentru asta este făcută această aplicație.