Prepelițele iarna — frigul, lumina și pauza de ouat

Prepelițele suportă frigul mult mai bine decât se așteaptă cei mai mulți crescători în prima lor iarnă. Ce le face rău nu e gerul, ci umezeala și curentul — iar de regulă amândouă se formează chiar în adăpost, nu afară. Așa că, dacă doriți să îmbunătățiți ceva iarna, lucrați la uscăciune și la circulația aerului, nu la încălzire.

De ce gerul contează mai puțin decât umezeala

O pasăre sănătoasă, adultă, cu penajul complet își poartă izolația cu ea: penele închid un strat de aer, iar aerul acesta o ține la cald. Două lucruri îl distrug. Umezeala lipește penele între ele, iar penajul ud nu mai izolează. Curentul pur și simplu mătură stratul cald — unei păsări care stă în curent îi e mai frig la zero grade decât unei păsări uscate, în aer liniștit, pe ger puternic.

La găini vă faceți griji pentru creastă și bărbițe, pentru că acolo vârfurile fără pene sunt expuse frigului. Prepelițele nu au așa ceva. În plus, ele stau pe sol, nu pe stinghie, așa că degetele le rămân calde sub penele de pe abdomen. Degerăturile nu sunt, practic, o problemă la prepelițe — problemele respiratorii cauzate de aerul umed și încărcat cu amoniac din adăpost sunt însă cât se poate de reale.

Atenție la trei categorii: păsările tinere cu penajul încă incomplet, păsările aflate în plină năpârlire și păsările slăbite. Dacă vă planificați efectivul, aveți grijă ca năpârlirea să se încheie înainte de primul ger puternic. O pasăre căreia încă îi cresc penele în decembrie trebuie urmărită mai atent.

Adăpostul: uscat, fără curent — și totuși ventilat

Cea mai frecventă greșeală de iarnă pornește dintr-o intenție bună: crescătorul etanșează adăpostul de jur împrejur, astupă crăpăturile, închide trapele. Așa căldura rămâne înăuntru, dar odată cu ea și tot restul. Fără curent și ermetic nu înseamnă același lucru.

• Curentul e o mișcare dirijată a aerului la înălțimea păsărilor, pe care o simțiți cu mâna chiar deasupra așternutului. El trebuie eliminat.
• Ventilația e schimbul de aer deasupra capetelor păsărilor. Ea trebuie să existe.

În practică, asta înseamnă: închideți etanș latura expusă intemperiilor sau protejați-o cu o placă, o prelată sau baloți de paie, iar în schimb lăsați sus, sub acoperiș, o suprafață de evacuare a aerului care să rămână mereu deschisă. Un padoc acoperit, ferit de vânt pe trei laturi, descarcă mult adăpostul, pentru că păsările stau ziua afară și nici nu mai aduc umezeala înăuntru.

Umezeala are trei surse și toate trei țin de adăpost: respirația păsărilor, excrementele și apa vărsată din adăpători. Din excrementele umede se formează amoniac, și anume la nivelul așternutului — adică exact acolo unde păsările stau și respiră. De aceea nu mirosiți aerul stând în picioare, ci lăsați-vă pe vine.

Așternutul în sezonul rece

Mai bine uscat decât gros: iarna, un strat subțire și uscat e mai bun decât unul gros și umed. S-au dovedit bune talașul de lemn cu puțin praf, așternutul din paie de cânepă sau de in și cojile de spelt, în practică de obicei într-un strat de cinci până la zece centimetri — destul de gros încât păsările să poată scurma și să facă baie de nisip. Fânul umed și mulciul de scoarță rețin apa și mucegăiesc.

Cea mai importantă treabă a iernii durează un minut: scoateți porțiunile ude acolo unde sunt, în fiecare zi. Dacă doar adăugați așternut proaspăt deasupra, nu înlocuiți acest pas — doar acoperiți umezeala.

Apă care nu îngheață

Gheața nu e apă, iar zăpada nu o înlocuiește: prepelițele au nevoie zilnic de apă de băut în stare lichidă, chiar și pe ger prelungit. Ce s-a dovedit bun în practică:

• Două ture pe zi cu apă proaspătă, în loc de o singură rezervă mare. Cantitățile mici îngheață, ce-i drept, mai repede, dar păsările le și beau înainte să înghețe.
• Vase deschise din cauciuc sau din plastic moale, din care gheața se poate scoate prin lovire fără ca vasul să crape. Adăpătorile cu nipluri îngheață întâi la vârf și picură după dezgheț.
• Nu puneți adăpătoarea în mijlocul așternutului, ci ridicată pe o scândură sau într-o cuvă, și mai bine în padocul acoperit. Fiecare strop care cade afară nu mai încarcă aerul din adăpost.

Cu adăpătorile încălzite e ca și cu orice aparat electric ținut în praf, pene și așternut: funcționează, dar cer întreținere. Dacă folosiți una, alegeți un aparat construit anume pentru păsări și pentru exterior, cu termostat, nu cu funcționare continuă, cu cablul ferit de păsări — prepelițele ciugulesc orice găsesc — și conectat la un circuit cu protecție diferențială. Fără tamburi de cablu sub așternut. Rămâne însă adevărul simplu: cea mai sigură protecție împotriva înghețului e a doua tură de apă, după-amiaza.

Furajul pe vreme rece

Căldura costă energie, iar energia vine din furaj. Iarna, așteptați-vă la un consum vizibil mai mare, în timp ce producția de ouă scade — e normal și nu e semnul unei greșeli.

Furajul de bază rămâne același furaj pentru ouătoare. Obiceiul răspândit de a da grâu sau un amestec de cereale „pentru căldură” diluează exact ce le trebuie acum păsărilor: proteine, minerale și vitamine. Dacă dați ceva în plus, să fie un mic supliment după-amiaza, nu un înlocuitor.

Pe lângă asta: oferiți separat calcar sau grit din scoici. Dați furaj verde în cantități mici și niciodată înghețat. Terciul cald dat dimineața îngheață și se strică repede — dați doar cât se mănâncă imediat. Și puneți iarna mai multe locuri de hrănire decât vara: păsările stau mai mult timp într-un spațiu mai mic, iar cele de rang inferior altfel nu primesc destul. Rezervele de furaj se țin în recipiente închise, pentru că iarna și șoarecii, și șobolanii caută adăpostul.

Lumina: de ce scade ouatul

Ouatul urmează lungimea zilei, nu temperatura. Când zilele se scurtează, producția scade, iar în decembrie, la multe efective, se oprește complet. Nu e o deficiență, ci ritmul anual înnăscut.

Ca interval practic: o perioadă de lumină constantă de circa 14–16 ore menține efectivul în ouat; dacă ziua devine mult mai scurtă de aproximativ douăsprezece ore, producția se reduce. Un program de iluminat înlocuiește deci orele care lipsesc. Dacă folosiți unul, procedați așa:

• Prelungiți dimineața, nu seara. Dacă lumina se stinge brusc seara, păsările rămân pe întuneric oriunde s-ar afla. Un programator care aprinde lumina înainte de răsărit și lăsarea naturală a întunericului seara sunt calea mai liniștită.
• Doar prelungiți, nu scurtați niciodată. Orice scurtare a zilei acționează ca un semnal de năpârlire și dă efectivul înapoi.
• Lumină atenuată, nu orbitoare. Lumina puternică într-un spațiu mic favorizează ciugulirea penelor.
• Fără lumină permanentă. O perioadă de întuneric neîntreruptă face parte din program; lumina zi și noapte nu e un program, ci stres.

Și partea sinceră: o pauză le face bine păsărilor. Ouatul e efort, năpârlirea are nevoie de liniște, iar dacă doriți să țineți prepelițele mai mulți ani, de obicei vă e mai bine cu o iarnă liniștită decât cu un sezon dus fără oprire. La femelele tinere, în prima lor iarnă, un program de iluminat poate avea sens, pentru că oricum sunt în ouat; la păsările mai în vârstă, pauza e de obicei alegerea mai bună. Producția revine singură primăvara, imediat ce zilele se lungesc.

Dacă notați an de an zilele de ouat și pierderile, toamna următoare vedeți dintr-o privire când începe de obicei scăderea, în loc să ghiciți — exact pentru asta sunt gândiți indicatorii din aplicație.

Rutina de iarnă, pe scurt