Vânzarea ouălor de prepeliță și a păsărilor — ce trebuie lămurit dinainte

Vânzarea ouălor de prepeliță și a prepelițelor din creșterea proprie este posibilă în principiu, și mulți crescători mici o practică. Mai întâi însă aflați ce se aplică în cazul dumneavoastră: etichetarea, înregistrarea efectivului, cerințele de igienă și impozitarea diferă de la o țară la alta și de la o regiune la alta, iar ce e valabil în regiunea vecină nu e neapărat valabil și pentru dumneavoastră. Informațiile le obțineți de la autoritatea sanitar-veterinară și de la autoritatea pentru siguranța alimentelor din zona în care locuiți, de la primăria localității și, de îndată ce banii intră regulat, de la un consultant fiscal.

Pe cine întrebați și ce întrebați

Sunați înainte să vindeți primul ou; un telefon nu costă nimic în afară de puțin timp. Notați-vă dinainte ce aveți în plan — numărul de păsări, cantitatea pe care o vizați, cui vreți să livrați —, pentru că exact despre asta vă vor întreba mai întâi.

Pentru fiecare informație notați data, instituția și numele persoanei. Nu este o formalitate: dacă peste un an altcineva vă spune la telefon altceva, știți pe ce v-ați bazat.

Căile de vânzare și ce presupune fiecare

Direct din gospodărie. Calea cea mai scurtă: clienții vin acasă la dumneavoastră, nu aveți transport și nici taxă de piață. Trebuie lămurit dacă și cum se declară vânzarea la propria adresă, ce reguli se aplică pentru un automat sau un punct de autoservire și ce trebuie respectat pentru un panou la marginea drumului. Practic se mai pune și întrebarea unde păstrați între timp ouăle la rece și curat și cine deschide când nu sunteți acasă.

Prieteni și colegi. Începutul obișnuit și calea cu cele mai puține obstacole. Totuși, și aici alimentele trec din mâna dumneavoastră în mâna altcuiva. Întrebați din ce moment autoritatea consideră acest lucru o vânzare și ce se schimbă ca urmare. Dacă începeți corect de aici, nu va trebui să schimbați nimic mai târziu.

Piața săptămânală. Mult mai multe cerințe: locul și taxele, stabilite cu administrația pieței, cerințe pentru taraba propriu-zisă, pentru răcire și igiena mâinilor, plus problema etichetării la tarabă. Includeți în calcul jumătatea de zi petrecută la tarabă, drumul dus-întors și montarea tarabei — piața este calea care consumă cel mai mult timp de lucru.

Restaurante și magazine cu produse de la fermă. Aici nu mai vindeți consumatorilor, ci unei firme care prelucrează mai departe. Din experiență, aceasta este treapta cu cele mai multe cerințe, și exact despre ea întrebați autoritatea pentru siguranța alimentelor înainte de a-i promite ceva unui bucătar. În schimb, cantitățile se pot planifica, iar comenzile vin regulat, ceea ce contează mult în calcul.

Păsări vii. La cedarea ouălor pentru incubație, a puilor și a prepelițelor ouătoare pot interveni și alte cerințe, adesea din legislația privind bolile animalelor. Întrebați autoritatea sanitar-veterinară ce trebuie documentat la cedare, ce trebuie să primească cumpărătorul și ce reguli se aplică la transport.

Cât vă costă un ou

Cea mai frecventă greșeală a crescătorilor mici este să stabilească prețul după sacul de furaj. Furajul este cheltuiala cea mai vizibilă, dar rareori ajunge la jumătate din costuri. Lucrați cu cifrele proprii — mediile inventate de pe internet nu ajută pe nimeni, iar prețurile diferă oricum mult de la o regiune la alta.

Calculul este mai simplu decât pare din tabel. Luați o perioadă în care nu s-a schimbat nimic important — ajunge un trimestru — și introduceți propriile sume:

• A — toate cheltuielile trimestrului din tabel, adunate
• B — timpul de lucru din trimestru, în ore, evaluat la un tarif orar pe care îl considerați potrivit pentru munca proprie
• C — ouăle pe care le-ați vândut în realitate în acel trimestru
• Prețul de cost pe ou = (A + B) împărțit la C

Decisiv este C: nu ouăle produse, ci ouăle vândute. Ouăle sparte, cele consumate în casă și cele dăruite țin de partea costurilor, nu de cea a vânzărilor. Dacă vindeți în cutii de câte zece sau douăzeci, înmulțiți rezultatul în consecință și obțineți limita de jos pentru o cutie.

Aproape de fiecare dată ies în evidență două lucruri. Ponderea timpului de lucru este mai mare decât v-ați aștepta, de îndată ce îl includeți în calcul; dacă îl socotiți zero, vă subvenționați clienții. Iar cifra variază mult cu producția de ouă — iarna se poate multiplica, pentru că cheltuielile rămân, iar ouăle nu vin. De aceea calculați pe un an întreg, nu pe cea mai bună lună.

Prețul pe care îl cereți în final rezultă din acest preț de cost și din ce este obișnuit în zonă. Pentru asta nu întrebați internetul, ci uitați-vă ce fac alți crescători mici și magazinele de la ferme din împrejurimi. Și nu vindeți sub prețul de cost ca să scăpați mai repede de marfă — asta scade prețul pentru toată lumea și transformă un hobby într-o afacere în pierdere.

Ambalarea și transportul

Coaja este mai subțire decât pare. Ce s-a dovedit util:

• Cutii rigide cu alveole în locul pungilor. Ouăle care stau lipite unele de altele ajung rareori întregi.
• Păstrați-le la răcoare și la uscat, fără salturi de temperatură. Un ou care trece de la rece la cald se aburește, iar cojile umede sunt o problemă.
• Nu le spălați. Coaja are un strat protector natural, iar spălarea îl îndepărtează. Ouăle foarte murdare e mai bine să le scoateți din vânzare decât să le curățați. Dacă ouăle sunt murdare în mod regulat, cauza este așternutul și cuiburile, nu felul în care le curățați.
• În mașină, cutiile așezate orizontal și la umbră, nu pe bancheta din spate, în soare. Pe caniculă, într-o geantă frigorifică, fără contact direct cu acumulatorul de frig.

Ce trebuie să scrie pe ambalaj și ce nu este din nou o întrebare de pus autorității pentru siguranța alimentelor — mențiunile despre termenul de păstrare, proveniență și etichetare sunt printre punctele la care crescătorii greșesc cel mai des.

Evidențele

Țineți o evidență simplă, indiferent dacă v-o cere cineva sau nu. Vă ia câteva minute pe zi, iar mai târziu vă ajută să răspundeți la întrebările autorității, ale consultantului fiscal și la propria întrebare: dacă toată treaba merită.

Clienți care revin

Clienții fideli rămân mai rar pentru preț decât pentru seriozitate. Dacă promiteți să livrați în fiecare săptămână aceeași cantitate și vă țineți de cuvânt și în decembrie, păstrați clienții. Dacă vara dați cu generozitate și iarna anulați comenzile, îi pierdeți în favoarea următorului furnizor.

De aici rezultă două lucruri: nu promiteți niciodată mai mult decât vă dă luna cea mai slabă și anunțați din timp când ouăle nu ajung. Un anunț cu o săptămână înainte este iertat, o cutie goală în ziua ridicării nu. Mărimea uniformă, cojile curate și același ambalaj de fiecare dată fac restul — ce pare de încredere rămâne în minte ca fiind de încredere.

Dacă oricum notați efectivul, zilele de ouat și vânzările, țineți aceste date chiar acolo unde vă administrați păsările, nu într-un al doilea caiet.